Declaratie de etica si prevenire a malpraxisului

Articolele transmise in vederea publicarii in revista Audit Financiar trebuie sa respecte urmatoarele cerinte de etica si prevenire a malpraxisului:

  • Toti autorii trebuie sa fi participat in mod efectiv si substantial la realizarea lucrarii si sa isi asume in mod public si explicit responsabilitatea pentru continutul acesteia;
  • Manuscrisele semnate de mai multi autori sunt acceptate cu conditia ca acestia sa fie de acord cu depunerea textului in vederea publicarii si ca versiunea finala a articolului sa fie vazuta si aprobata de fiecare dintre autori;
  • Toate articolele primite vor fi supuse verificarii antiplagiat cu aplicatia CrossCheck. Se vor verifica antiplagiat ambele variante, atat cea in limba romana, cat si cea in limba engleza.  Redactia isi rezerva dreptul de a respinge orice articol pentru care, la prima verificare, s-a obtinut un procent de originalitate mai mic de 90% (pentru versiunea in limba romana sau pentru cea in limba engleza);
  • Prezentarea unui manuscris spre publicare se poate face numai daca lucrarea respectiva nu a mai fost publicata in aceeasi forma sau intr-o forma similara in mod substantial si daca nu este luata in considerare pentru publicare de catre o alta revista. Lucrarile publicate anterior nu vor fi luate in considerare;
  • Transmiterea articolului implica faptul ca autorii au obtinut deja toate permisiunile necesare pentru includerea materialelor precum figuri si tabele din alte publicatii;
  • Manuscrisul nu contine afirmatii calomnioase sau ilegale si nu contine materiale sau instructiuni care ar putea provoca daune sau prejudicii.

Autorii articolelor publicate in revista „Audit Financiar” sunt obligati sa respecte orice cerere rezonabila de investigare calificata a metodelor de cercetare descrise in lucrare. In cazul in care in manuscrisele prezentate sunt dezvoltate si folosite aplicatii software, acestea trebuie sa poată fi puse la dispozitia referentilor, la cerere.

Colegiul editorial stiintific, evaluatorii externi si redactia nu isi asuma responsabilitatea pentru continutul articolelor publicate in revista, fie ele versiuni in limba romana sau in limba engleza. Autorii sunt raspunzatori pentru o eventuala frauda in manuscrisul prezentat.

Editorul poate retrage dreptul de a publica in revista autorilor care nu actioneaza in conformitate cu aceste principii.